ARTICOLE Protopopiatul Ortodox Român Reghin

Slujiri arhierești în protopopiatul Reghin

Slujiri arhierești în protopopiatul Reghin În zilele de 14 și 15 mai 2016, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de pe valea Mureșului Superior, protopopiatul Reghin.Sâmbătă, 14 mai 2016, începând cu ora 12:00, Ierarhul nostru a oficiat slujba de binecuvântare a capelelor mortuare ridicate în parohia Stânceni și în filiile Neagra și Meștera, păstorite de către părintele Eugen Piti.

În Duminica a treia după Paști, comunitatea credincioșilor din parohia Lunca Bradului, în frunte cu părintele paroh Burian Vasile Sorin, s-a bucurat de prezența Arhipăstorului Alba Iuliei, cu prilejul târnosirii bisericii satului. Într-un cadru de aleasă sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură.

Chiriarhul Alba Iuliei le-a pus la suflet credincioșilor prezenți cuvinte de zidire sufletească și creștere duhovnicească, vorbindu-le despre curajul de a mărturisi și de a manifesta credința. Porunca Mântuitorului, dată mironosițelor, de a vesti ,,Evanghelia Învierii” răsună, și astăzi, în inimile noastre, îndemnându-ne să risipim teama și să ne asumăm credința în Iisus Hristos cel Înviat. În acest fel, peste flagelul secularizării care rănește Trupul Bisericii, se va revărsa mirul vindecător al harului Duhului Sfânt, prin care vom păstra Biserica slăvită și fără pată sau prihană (cf. Efes. 5, 27).